Istoric

Din preistorie până la începuturile evului mediu

Se poate afirma că pe aceste meleaguri vieţuirea umană a fost neîntreruptă, din paleoliticul mijlociu până în timpurile noastre. La limita hotarelor Cepari şi Mintiu s-au descoperit lame de silex prelucrate prin cioplire, în tehnica aurignaciană. Un topor de aramă (din eneolitic) descoperit în hotarul Tărpiului dovedeşte folosirea obiectelor de aramă de către comunităţile de agricultori de pe raza comunei noastre. La Cepari s-au descoperit o aşezare din perioada bronzului timpuriu (sfârşitul mil. III – începutul mil. II î. Hr.) la bifurcarea drumului spre Tărpiu şi Mintiu (zonă denumită şi azi Lenzseifenbach) şi un sit arheologic neprecizat situat pe locul numit Steinkempel. Aşezarea conţine urme de chirpici, ceramică şi o aşchie din gresie. În situl neprecizat ca timp s-a descoperit o lamă de opal şi ceramică lucrată manual.

În jurul anului 450 î. Hr., datează necropola dacică de la Cepari, descoperită pe Dealul Cărbunelui (Kochlenberg).

Pe locul numit Pleşul Înalt (Hoheplesh) a fost descoperită o necropolă dacică de incineraţie, de tip La Tène, conţinând 3 morminte de incineraţie, piese de bronz şi fier între care o fibulă, o verigă şi un fragment de spadă din fier cu două tăişuri. S-au mai descoperit un vârf de lance din fier, ceramică dacică primitivă cu luciu negru prelucrată manual. Alături de acestea s-au aflat ceramică celtică lucrată la roată, un vas ceramic cu picior şi  urme  ceramice  villanoviene.

Teritoriul comunei Dumitra a făcut parte din provincia Dacia, deci din aria de etnogeneză românească. Graniţa nord-estică a Imperiului roman urca pe valea Someşului Mare până la localitatea Nepos, apoi trecea Dealurile Bistriţei spre depresiunile Livezile-Bârgău şi Budac. Dovada o constituie castrele de la Ilişua, Livezile şi Orheiul Bistriţei. În localităţile Cepari şi Tărpiu au fost descoperite urme materiale ale civilizaţiei romane din perioada stăpânirii romane în Dacia (106-275).

Prezenţa slavilor în hotarul comunei Dumitra poate fi dovedită prin hidronimul Râul Sărat. Cuvântul provine de la slavul „solca” care înseamnă sare.

La sfârşitul mileniului I şi începutul mileniului II românii locuiau în depresiunea Dumitra-Tăure. Dovada o constituie satele româneşti Fata, Bacea, Ţaga pe care saşii le-au găsit în momentul stabilirii lor pe aceste meleaguri. Din această etapă istorică datează voievodatul lui Gelu, cu centrul la Dăbâca, ce îşi întindea controlul până în ţinuturile noastre.

Dumitra în evul mediu

Teritoriul regal din jurul Bistriţei a început să fie colonizat cu saşi pe la mijlocul secolului XII. Saşii din această parte de NE a Transilvaniei provin în primul rând din văile Moselei, care atunci aparţineau Principatului de Luxemburg, precum şi din NV Lorenei. Dovezi sunt toponimele Nösen (viitoarea Bistriţa), Durrbach (Dipşa), Wallendorf (Unirea) şi Treppen (Tărpiu) – care au fost aduse de saşi din regiunile de baştină în noua patrie. O altă dovadă a provenienţei saşilor din zona latinizată a Principatului Luxemburg este prezenţa în graiul saşilor a 138 de cuvinte latine arhaice, de provenienţă occidentală.  În a doua jumătate a secolului XII s-au stabilit saşii la Dumitra, Cepari şi Tărpiu; alături de satele româneşti Fata, Bacea, Ţaga. Această vecinătate a satelor săseşti cu cele româneşti amintite mai sus, la care adăugăm satele româneşti Tăure, Prislop, Luşca, Rebrişoara, Feldru, se explică prin faptul că în zonă se întâlnesc districtul Bistriţei al saşilor şi districtul Rodnei al românilor şi comitatele Solnocul Dinăuntru şi Dăbâca.

Concomitent cu ocuparea părţii de nord şi est a depresiunii Dumitra-Tăure de către saşi şi întemeierea localităţilor Dumitra, Cepari şi Tărpiu, a avut loc ocuparea teritoriului sudic şi vestic al depresiunii de către nobilii maghiari şi germani prin danii regale.

Atestarea documentară a localităţilor de pa raza comunei Dumitra

Primele localităţi atestate documentar, din perimetrul comunei Dumitra, au fost satele româneşti Fata, Bacea, Ţaga. Ele au fost atestate documentar în anul 1243, într-un document de danie al regelui Bela al IV-lea către comiţii germani Lentenk şi Hermann, ca răsplată pentru sprijinul acordat regelui în timpul invaziei mongole din anul 1241.

Cepariul a fost atestat documentar în anul 1392, printr-un document emis de Conventul mănăstirii Cluj-Mănăştiur, cu privire la împărţirea unor moşii între nobilii de Vireag (Floreşti), Nimigea, Şintereag.

Atestarea documentară a localităţii Dumitra s-a făcut printr-un document din anul 1319. Documentul se referă la strângerea dării către Biserica catolică,  de la  parohiile restante.

Atestarea documentară a localităţii Tărpiu, în anul 1332, se face printr-un amplu document „Registrul dijmelor papale strânse pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei între anii 1332 – 1337”

Dumitra, Tărpiu şi Cepari în epoca modernă (1691 – 1918)

La sfârşitul secolului al XVII-lea  a avut loc un nou război între Imperiul Otoman şi cel Habsburgic (1683-1699). Acest conflict militar s-a încheiat cu victoria Austriei, prin pacea de la Karlowitz din 1699. Principatul Transilvaniei a fost ocupat de către Habsburgi încă din anul 1691. La 4 decembrie s-a adoptat Diploma Leopoldină, ce conţinea prevederi referitoare la organizarea şi funcţionarea societăţii Transilvaniei sub noua stăpânire. Este de fapt constituţia Transilvaniei ce a fost valabilă până în anul 1867, când se va instaura dualismul austro-ungar. Diploma din 1691 reprezintă compromisul la care s-a ajuns dintre autorităţile Imperiului Habsburgic şi nobilimea Transilvaniei. Documentul recunoaşte cele 4 religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană), cele trei naţiuni privilegiate (maghiari, saşi, secui), legislaţia existentă (Tripartitumul lui Werböczi, Aprobatele şi Compilatele), organizarea administrativă (comitatele, districtele, scaunele), structura socială medievală (nobili, ţărani dependenţi, ţărani liberi, patriciat orăşenesc, plebea oraşelor etc.).

În aceste condiţii, situaţia locuitorilor localităţilor Dumitra, Tărpiu şi Cepari a suferit puţine modificări la începutul secolului al XVIII-lea. Dumitrenii şi tărpienii au rămas ţărani liberi în cadrul districtului Bistriţei. Cepănarii erau, în continuare, ţărani dependenţi faţă de nobilii de Şintereag, în cadrul comitatului Solnocul Dinăuntru.

Dumitra, Cepari şi Tărpiu în epoca contemporană (1918 – azi)

pagină în construcție

 


WordPress theme: Kippis 1.15
Site creat de Horvat Marius Andrei ( 0763647747 ) - Reparatii Calculatoare , Laptopuri , Telefoane - Nasaud